Educatorul înjunghiat într-o grădiniță din Franța A INVENTAT întreaga poveste

Educatorul înjunghiat într-o grădiniță din Franța A INVENTAT întreaga poveste
Publicat: 14/12/2015, 19:25

Educatorul francez, care a declarat, luni dimineață, că a fost înjunghiat într-o grădiniță din Paris de un bărbat care a invocat gruparea teroristă Stat Islamic (SI) în timpul agresiunii, a recunoscut că a inventat atacul, a anunțat Parchetul din Paris, citat de BBC News online.

Educatorul în vârstă de 45 de ani a declarat, inițial, autorităților că a fost atacat de un bărbat mascat pe când era singur în sala de clasă din Aubervilliers, o suburbie din Paris.

Reprezentanții Parchetului General din Paris au anunțat că bărbatul a admis că a inventat întregul atac, el fiind interogat în prezent în privința motivelor pe care le-a avut pentru a face declarații false în această privință.


ȘTIREA INIȚIALĂEducatorul a fost spitalizat la Lariboisiere (Paris) pentru răni la abdomen și la gât, dar viața sa nu este în pericol. Suspectul, care este căutat activ de autorități, ar fi invocat gruparea Stat Islamic în momentul agresiunii. Parchetul antiterorist a preluat ancheta în acest caz.

Potrivit informațiilor obținute de Le Parisien, bărbatul era mascat și purta bocanci militari și un combinezon alb de zugrav când a pătruns în grădiniță, unde l-a agresat pe educatorul care era singur și își pregătea cursul.

Agresorul ar fi lovit victima cu un obiect ascuțit la nivelul gâtului și al abdomenului. Înainte de a fugi, agresorul ar fi declarat: „Asta este pentru Daesh (gruparea Stat Islamic-n.r.), este un avertisment”.

Conform primelor elemente ale anchetei, agresorul a sosit neînarmat în grădiniță și a luat o foarfecă și un cutter care se aflau în sala de clasă, pentru a-l ataca pe educator.

În urma atacului, ministrul francez al Educației, Najat Vallaud-Belkacem, a calificat agresiunea drept un „act de mare gravitate, inadmisibil” și a anunțat consolidarea măsurilor de securitate. „Vom continua, alături de Ministerul de Interne, să consolidăm măsurile de securitate, într-un context în care școala se simte amenințată”, a afirmat ea.

Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacurile din 13 noiembrie de la Paris și Saint-Denis, cele mai grave comise vreodată în Franța, soldate cu 130 de morți și sute de răniți.

De altfel, gruparea Stat Islamic le-a cerut susținătorilor săi să atace personalul din sistemul francez de educație națională, potrivit ultimului număr al revistei sale în limba franceză Dar Al Islam, care are pe copertă titlul „Franța în genunchi”.

La 18 noiembrie, un profesor de istorie de la o școală evreiască din Marsilia a fost înjunghiat de trei bărbați care au făcut afirmații antisemite. „Profesorul a fost acostat de trei bărbați aflați pe două scutere”, declara atunci procurorul Brice Robin. Unul dintre ei avea un tricou cu gruparea SI și altul a prezentat o fotografie de pe telefon cu Mohamed Merah, autorul atacurilor armate din 2012 de la Toulouse și Montauban, soldate cu șapte morți. Cei trei l-au insultat, amenințat și înjunghiat pe profesor, apoi au fost deranjați de apariția unei mașini și au fugit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Românii pot fi despăgubiți în urma furtunilor violente! Ce condiții trebuie să îndeplinească cei ale...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Schimbare pentru TOATĂ ROMÂNIA. Decizia care se va aplica DIN 2025
Patriarhia declară război manelelor: Mesaj libidinos, deocheat, trivial
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cercetătorii folosesc genele organismului pentru a trata afecțiuni rare ale pielii
×